machiavelli.ro

administratie.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

mineritmodern.ro

directorit.ro

   Resurse WEB / Miercuri, 30 Aprilie 2014

Muzeul Național de Artă al României poate fi vizitat și virtual

mnar_virtual.JPGMuzeul Național de Artă al României (MNAR) poate fi vizitat și virtual, începând de miercuri, a anunțat, directorul general al instituției Roxana Theodorescu.
"Sperăm că acum muzeul nostru va putea fi vizitat mai ușor", a spus directorul MNAR, exprimându-și speranța ca acești vizitatori să pășească, ulterior, în sălile muzeului.

Roxana Theodorescu a participat, miercuri, la un eveniment de lansare a unor produse multimedia destinate persoanele cu dizabilități de vedere, de auz și de vorbire în Galeria de Artă Europeană a MNAR.

Prin intermediul turului virtual, galeriile permanente ale MNAR și muzeele satelit - Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady - vor putea fi mai accesibile publicului larg.

Tururile au fost realizate în colaborare cu Imago Factory.

Lucrările sunt etichetate cu titlu, autor, datare, iar unele beneficiază de detalii suplimentare (școală, dimensiunea lucrării) urmând a fi accesibile pe site-ul muzeului, www.mnar.arts.ro.

Emilian Săvescu (Imago Factory) a precizat că turul cuprinde aproximativ 8.000 de imagini și 200 de panorame, întregul material însumând 800 GB.

MNAR a fost înființat în anul 1948 în clădirea fostului Palat Regal din București și are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecții de picturi din România. În 1950 a fost inaugurată prima galerie a muzeului, cea de de artă națională.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, clădirea a fost distrusă și avariată în proporție de 80%, peste 1.000 de lucrări fiind și ele degradate sau distruse.

Muzeul a fost închis în perioada 1990-2000 pentru ample lucrări de renovare și reamenajare, interval în care organizează numai expoziții temporare atât la sediul său, cât și în străinătate.

Începând cu luna mai 2000, se deschid succesiv Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească Modernă (martie 2001) și Galeria de Artă Veche Românească (aprilie 2002).

Din 4 iunie 2013, după un amplu proces de consolidare și renovare a clădirii și după restaurarea unor importante piese din patrimoniul muzeal s-a redeschis, în clădirea fostului Palat Romanit, Muzeul Colecțiilor de Artă.

În București, Muzeul "Grigore Antipa", Muzeul Țăranului Român și Muzeul de Istorie a României oferă, de asemenea, vizite virtuale. AGERPRES

Alte articole din Resurse WEB



 
Newsletter

Idei pentru Lideri
Citate de Abraham Lincoln pentru comunicatori lincoln_abraham.jpg
Cel mai cunoscut preşedinte al Statelor Unite din secolul al XIX-lea, Abraham Lincoln, a fost izvor de inpiraţie pentru mulţi comunicatori timp de aproape două secole.
Pentru a aminti de înţelepciunea celui care a spus că “Votul este mai puternic decât glonţul”, PR Daily a “tradus” câteva dintre citatele care-l au ca autor pe cel de-al 16-lea preşedinte american.
Citatul saptamanii
Henry Ford - “Când totul pare a-ţi fi împotrivă, aminteşte-ţi că avionul decolează împotriva curentului, nu pe direcţia lui”
ford_henry.jpg
Interviu
Jacques Séguéla: “Publicitatea este o meserie a iubirii, nu o meserie a banilor” seguela_jacques.jpg
Jacques Séguéla, cunoscut drept guru-ul publicităţii franceze, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că publicitatea nu este o meserie care are drept scop banii, ci este un domeniu al iubirii şi pasiunii pentru creativitate.
Cu câteva zile înainte de a împlini 80 de ani, Séguéla a participat la Forumul de Afaceri Regional Franţa - Europa de Sud-Est care s-a încheiat miercuri la Bucureşti.
Cartea saptamanii
”Cei care schimbă”: o carte despre cum gândesc, decid și acționează antreprenorii români care au reușit în lupta cu multinaționalele cei-care-schimba.jpg
”Cei care schimbă”, noua apariție editorială de la Publica, este prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă.
Mona Dîrțu și Andreea Roșca desăvârșesc cei 20 de ani petrecuți în presa de business cu o carte care desparte apele mediului de afaceri din România. ”Cei care schimbă” jocul ne prezintă poveștile acelor antreprenori români care au ales lupta în detrimentul cârdășiei, atenția pentru clienți în schimbul contractelor cu statul și pasiunea în locul șmecheriei. Istoriile City Grill, MedLife, Betty Ice, Dedeman, Fan Courier, Mobexpert și Bitdefender sunt cele care țes zestrea ADN-ului antreprenorial românesc de calitate.
Site-ul saptamanii
Portal EURES va fi lansat în 2014 EURES_new_website.jpg
EURES, portalul dedicat mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă, va fi supus unei transformări la începutul anului 2014.
Portalul va avea o nouă aplicaţie „CV Online”, funcţii de căutare îmbunătăţite, un nou design grafic şi de interacţiune şi va fi mai uşor de folosit.
das-instalatii.ro

Afisari
counter