machiavelli.ro

administratie.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

mineritmodern.ro

directorit.ro

   Publicitate si PR / Luni, 12 Mai 2014

Filmul de promovare a stațiunii Mamaia, invitat la competiția internațională "Cannes Corporate Media & TV Awards 2014"

mamaia_9.JPGFilmul de promovare a stațiunii Mamaia, realizat de Asociația de Promovare Litoral - Delta Dunării, a fost invitat să participe la competiția internațională "Cannes Corporate Media & TV Awards 2014", se arată într-un comunicat al asociației.
Filmul stațiunii Mamaia a fost lansat oficial pe data de 1 mai, în cadrul evenimentului organizat de Asociația Litoral - Delta Dunării pe plaja din Mamaia și difuzat simultan de cluburile și hotelurile din stațiune, tot în aceeași seară, la miezul nopții.

Filmul a fost realizat exclusiv din fonduri obținute din taxa de promovare a stațiunii, colectată la nivelul Asociației, cu scopul de a promova Mamaia pe piața națională și pe piețele internaționale cu potențial de emitere de turiști.

Filmul are o durată de 15 minute și 54 de secunde și ilustrează frumusețea stațiunii prin atracțiile sale turistice - cazare de lux, oportunități atractive de petrecere a timpului liber, viață de noapte explozivă, sporturi nautice și de aventură și, nu în ultimul rând, peisaje de neuitat. Filmul poate fi vizionat și într-o variantă mai scurtă, de 4 minute și 41 de secunde, aceasta fiind versiunea care va fi oficial folosită în scopuri de promovare turistică, la Târgurile internaționale de turism și evenimentele de profil, de către agențiile de turism din România și hotelurile din Mamaia.

"Cu un an înainte, reușeam să implementăm, la Mamaia, introducerea Taxei de Promovare, în premieră în România, ca sursă de finanțare pentru o promovare profesionistă și eficientă a stațiunii. Ne-am propus să realizăm primul film și primul site oficial al stațiunii, să participăm la târgurile de turism naționale și internaționale cu show-uri care să atragă atenția, să ne stabilim și să urmăm o strategie eficientă de promovare. Vorbim despre singurul film de destinație turistică din România, dar sunt convinsă că și de această dată vom crea un model care îi va determina pe cei ce administrează alte destinații turistice din România să inițieze realizarea de filme de promovare turistică de același gen și la același standard. Invitația la Cannes ne onorează și răsplătește eforturile și dedicația cu care echipa MontBlanc Pictures, aleasă de noi, a lucrat la realizarea acestui film. Avem șansa să reprezentăm România la cel mai înalt nivel în industria filmelor media & TV și să promovăm Mamaia la nivel mondial", a spus Corina Martin, președinte al Asociației de Promovare Litoral - Delta Dunării.

Competiția este recunoscută la scală internațională ca fiind unul dintre cele mai prestigioase festivaluri ale genului, la care participă firme din 40 de țări, de pe cinci continente. În 2013, trofeele-delfin au luat, printre altele, drumul Australiei, Poloniei, Japoniei, Rusiei, Ucrainei, Emiratelor Arabe, Quatarului, Kazakhstanului, Serbiei, Noii-Zeelande, Germaniei, Thailandei, Franței, Marocului, Statelor Unite, Braziliei și Taiwanului.

Până anul acesta, România a fost una dintre puținele țări din Europa de Est care nu a fost reprezentată în cadrul festivalului. Astfel, filmul de promovare a stațiunii Mamaia va fi primul de acest gen din România, ajungând să fie cunoscut pe viitor la nivel mondial și contribuind astfel și la îmbunătățirea imaginii României la nivel global. Filmele ce vor intra în competiție vor fi evaluate de către un juriu format din câștigători ai premiilor Oscar și Emmy, specialiști media și profesioniști din domeniul marketingului și al audiovizualului. AGERPRES


Alte articole din Publicitate si PR



 
Newsletter

Idei pentru Lideri
Citate de Abraham Lincoln pentru comunicatori lincoln_abraham.jpg
Cel mai cunoscut preşedinte al Statelor Unite din secolul al XIX-lea, Abraham Lincoln, a fost izvor de inpiraţie pentru mulţi comunicatori timp de aproape două secole.
Pentru a aminti de înţelepciunea celui care a spus că “Votul este mai puternic decât glonţul”, PR Daily a “tradus” câteva dintre citatele care-l au ca autor pe cel de-al 16-lea preşedinte american.
Citatul saptamanii
Henry Ford - “Când totul pare a-ţi fi împotrivă, aminteşte-ţi că avionul decolează împotriva curentului, nu pe direcţia lui”
ford_henry.jpg
Interviu
Jacques Séguéla: “Publicitatea este o meserie a iubirii, nu o meserie a banilor” seguela_jacques.jpg
Jacques Séguéla, cunoscut drept guru-ul publicităţii franceze, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că publicitatea nu este o meserie care are drept scop banii, ci este un domeniu al iubirii şi pasiunii pentru creativitate.
Cu câteva zile înainte de a împlini 80 de ani, Séguéla a participat la Forumul de Afaceri Regional Franţa - Europa de Sud-Est care s-a încheiat miercuri la Bucureşti.
Cartea saptamanii
”Cei care schimbă”: o carte despre cum gândesc, decid și acționează antreprenorii români care au reușit în lupta cu multinaționalele cei-care-schimba.jpg
”Cei care schimbă”, noua apariție editorială de la Publica, este prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă.
Mona Dîrțu și Andreea Roșca desăvârșesc cei 20 de ani petrecuți în presa de business cu o carte care desparte apele mediului de afaceri din România. ”Cei care schimbă” jocul ne prezintă poveștile acelor antreprenori români care au ales lupta în detrimentul cârdășiei, atenția pentru clienți în schimbul contractelor cu statul și pasiunea în locul șmecheriei. Istoriile City Grill, MedLife, Betty Ice, Dedeman, Fan Courier, Mobexpert și Bitdefender sunt cele care țes zestrea ADN-ului antreprenorial românesc de calitate.
Site-ul saptamanii
Portal EURES va fi lansat în 2014 EURES_new_website.jpg
EURES, portalul dedicat mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă, va fi supus unei transformări la începutul anului 2014.
Portalul va avea o nouă aplicaţie „CV Online”, funcţii de căutare îmbunătăţite, un nou design grafic şi de interacţiune şi va fi mai uşor de folosit.
das-instalatii.ro

Afisari
counter