machiavelli.ro

administratie.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

mineritmodern.ro

directorit.ro

   Evenimente / Marti, 26 August 2014

Topul Naţional al Firmelor Private din România “TOP 2013”, ediția a XXII-a, va avea loc pe 28 octombrie, la Palatul Parlamentului

top_2013.jpgConsiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), în parteneriat cu Camera Deputaților și Oameni și Companii, organizează, pe 28 octombrie, începând cu ora 9.30, la Palatul Parlamentului, Sala Al.I.Cuza, “Topul Naţional al Firmelor Private din România”, eveniment de referință pentru mediul de afaceri, care asigură recunoaşterea meritelor întreprinzătorilor şi promovarea celor mai performante întreprinderi la nivel național.
Cu o tradiţie îndelungată (21 ediţii), acest TOP transpune bunele practici internaţionale în domeniu și se bucură de recunoașterea la nivel european şi internaţional a Uniunii Europene a Artizanatului şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (UEAPME) şi a Asociaţiei Mondiale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (WASME).
Sunt aşteptaţi 800 de participanți, reprezentanți ai mediului de afaceri românesc și ai autorităților centrale. Sute de premii vor fi acordate în plen, trofee și diplome, celor mai performante întreprinderi ale anului 2013. Invitat special este Peter Faross, secretar general al Uniunii Europeane a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (UEAPME).

Pe baza informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în funcție de profitul brut (PB), cifra de afaceri (CA), productivitate și performanță în afaceri, se vor acorda mai multe categorii de premii:
- Naționale generale (micro, mici, mijlocii, mari și pentru cele nou înființate)
- Naționale pe domenii de activitate - cod CAEN (micro, mici, mijlocii, mari și pentru cele nou înființate)
- Regionale și județene (micro, mici, mijlocii, mari și pentru cele nou înființate)

Firmele clasate pe primele 3 locuri în aceste clasamente vor fi premiate în plen.

De asemenea, vor fi acordate premii speciale:
- Premiul și trofeul din partea UEAPME (Uniunea Europeană a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii)
- Premiul și trofeul din partea WASME (Asociaţia Mondială a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii)
- Marele Premium Special la nivel național
- Premiile Speciale la nivel național pentru firme care s-au remarcat pentru performanțe deosebite în diverse domenii de activitate
- Premiile și trofeele de Excelență în Afaceri

Programul evenimentului:

09:30 - 10:30 Înregistrarea participanților
10:30 - 10:40 Cuvânt de deschidere prof. univ. dr. Ovidiu NICOLESCU, Președintele (CNIPMMR)
10:40 - 11:30 Discursuri reprezentanți ai autorităților
11:30 - 14:30 Decernare premii
14:30 - 16:30 Prânz tip bufet și networking

Pentru informații suplimentare, puteţi contacta pe:
- Cristina Gobeajă, Manager Proiect: cristina.gobeaja@oamenisicompanii.ro; tel: 0731.077777
- Cornelia Ene, Coordonator eveniment: cornelia.ene@oamenisicompanii.ro; tel: 0730.581303.

Alte articole din Evenimente



 
Newsletter

Idei pentru Lideri
Citate de Abraham Lincoln pentru comunicatori lincoln_abraham.jpg
Cel mai cunoscut preşedinte al Statelor Unite din secolul al XIX-lea, Abraham Lincoln, a fost izvor de inpiraţie pentru mulţi comunicatori timp de aproape două secole.
Pentru a aminti de înţelepciunea celui care a spus că “Votul este mai puternic decât glonţul”, PR Daily a “tradus” câteva dintre citatele care-l au ca autor pe cel de-al 16-lea preşedinte american.
Citatul saptamanii
Henry Ford - “Când totul pare a-ţi fi împotrivă, aminteşte-ţi că avionul decolează împotriva curentului, nu pe direcţia lui”
ford_henry.jpg
Interviu
Jacques Séguéla: “Publicitatea este o meserie a iubirii, nu o meserie a banilor” seguela_jacques.jpg
Jacques Séguéla, cunoscut drept guru-ul publicităţii franceze, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că publicitatea nu este o meserie care are drept scop banii, ci este un domeniu al iubirii şi pasiunii pentru creativitate.
Cu câteva zile înainte de a împlini 80 de ani, Séguéla a participat la Forumul de Afaceri Regional Franţa - Europa de Sud-Est care s-a încheiat miercuri la Bucureşti.
Cartea saptamanii
”Cei care schimbă”: o carte despre cum gândesc, decid și acționează antreprenorii români care au reușit în lupta cu multinaționalele cei-care-schimba.jpg
”Cei care schimbă”, noua apariție editorială de la Publica, este prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă.
Mona Dîrțu și Andreea Roșca desăvârșesc cei 20 de ani petrecuți în presa de business cu o carte care desparte apele mediului de afaceri din România. ”Cei care schimbă” jocul ne prezintă poveștile acelor antreprenori români care au ales lupta în detrimentul cârdășiei, atenția pentru clienți în schimbul contractelor cu statul și pasiunea în locul șmecheriei. Istoriile City Grill, MedLife, Betty Ice, Dedeman, Fan Courier, Mobexpert și Bitdefender sunt cele care țes zestrea ADN-ului antreprenorial românesc de calitate.
Site-ul saptamanii
Portal EURES va fi lansat în 2014 EURES_new_website.jpg
EURES, portalul dedicat mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă, va fi supus unei transformări la începutul anului 2014.
Portalul va avea o nouă aplicaţie „CV Online”, funcţii de căutare îmbunătăţite, un nou design grafic şi de interacţiune şi va fi mai uşor de folosit.
das-instalatii.ro

Afisari
counter